Există teorii ale oamenilor în ochelari, care dictează că pe lîngă viața pe care o respirăm, trîndăvim, muncim, expirăm, mai e una-cea trecută, și înainte de aia, încă una ș.a.m.d! Avem parte de creiere lucide care afirmă că un deja vu nu este altceva decît o întîmplare din lumea precedentă, astfel substanța cenușie suprapune evenimente de similară construcție, de o identică cronologie, de o asemuire fotografică și oferă senzația unică, care duce pentru o secundă în amorțire, în neștire, în visare și satisfacție. O altă categorie de tocilari enunțează că deja vu-ul este coinciderea vieții reale cu cea numită "destin", prescrisă din timp, și cu cît ele se întîmplă mai des, cu atît mai "corectă" îți este parabola vieții. Acolo unde avem două teorii închegate, mereu mai apare una, mergînd în paralelă, desigur sceptică. Medicii neurologi impun teoria unui "scurt circuit" al sistemului nervos, din care urmează senzația de origine franceză!
Fiindcă am dat startul unui astfel de proces complex, haide-ți să vă povestesc și eu despre "feeling"-urile mele. De ceva timp, sau, dacă v-am vorbit despre savanți, mă rog... să fiu și eu exact, de mai bine de jumatate de an, am întîlnit o fată (la capitolul dat am ceva dubii, nu sunt sigur că e fată, e ceva Dumnezeiesc), o creatură, să-i spunem, care-și încleaștă răutăcios pumnii pe timp de alarmă, care-și strînge genunchii la piept în timp ce alții zîmbesc, care proptește bradul și stingher păzește pisica, sau invers, și ea, fata, îmi dăruiește aceste clipe de taină, de fericire și poveste, în fiecare zi, zi de zi, oră cu oră, minut după minut...
Datorită ei, gîndul că am mai trăit o viață pe acest blajin pămînt nu mă părăsește. Am credință de diamant că am mai ținut-o de mînă, că i-am mai pupat ochii sute de ani în urmă. Am idei nerăsturnate că am dansat-o în vals la balurile mondene ale sec. XIX! Am enunțuri înfipte că i-am mai cîntat sub balcon, am săgeți ascuțite că am spălat împreună rufe de pietre, la poalele unui munte-nverzit! Am absoluta trăsnire că am mai ținut-o de șold, că am mai călcat struguri fiind siamezi, în carul tîrît de bou! Am convingerea Cesarului că i-am mai șoptit un curgător și mieros "te iubesc" în timpuri cînd dragostea exista...
Îmi mai rămîne să mă dau și eu cu părerea referitor la noțiunea "deja vu". Pentru mine Ea este un deja vu, ea întruchipează în sine, trecutul, prezentul și viitorul... al meu prezent și al meu viitor! Ea pentru mine îmbrățișează întîmplarea vieții trecute, pe care aș retrăi-o! Ea este scurtul meu circuit, boala, dereglarea, contuzia psihologică pe care n-aș trata-o niciodată... EA este viața de astăzi, suprapusă pe destin, deci eu, Ea, NOI, trăim corect, urmăm parabola dragostei noastre, parabola fericirii eterne! Te iubesc cu semnul infinit...
