" O călătorie spre centrul Pământului "

Călătoriile sunt punctul meu slab. Propoziţie închegată cu succes după aşa o pauză. Deci, se poate. Mergem mai departe! După cum am menţionat mai sus, sunt un mare vampir de emoţii pozitive, de locuri pitoreşti, de momente ce-ţi taie suflul, de istorie...trecut, prezent şi viitor!
Niciodată nu mi-am imaginat că un drum încovoiat, şerpuit, undeva de infinit a căilor ferate ale Moldovei, Ucrainei şi Belarus, poate dura 29 de ore. Apărînd pe Aeroportul Internaţional Chişinău, mişcarea de prioritate era să-mi ridic un bilet de tren pentru întoarcere în "Bulibaland", ceea ce am şi făcut!
Biletul împăturit, aranjat frumuşel în paşaport îmi aţîţă curiozitatea, îmi stîrneşte o singură întrebare: ce să fac eu 29 de ore pe poliţa de sus a penultimului coupe care îşi are numărul 32?
Ei bine, orice voyage începe cu geanta de călătorie şi documentul subsuoară! N-au trecut bine cele 4 zile de vacanţă, că iată-mă în faţa gării, cu geanta în mînă, mic într-un sistem, mare în speranţe...nu-mi ajungea o şapcă pe ochi. Clădirea premergătoare peronului este trecută cu succes, el îmi apare în faţă...calul de fier, şarpele tîrîtor ce străbate graniţe, ce uneşte familii, ce destramă destine, cel ce-mi va sta sub picioare, segmentul ce mă poartă între 2 state!

N-am căscat mult "la răscruce de vînturi", cu un salt ferm, plin de încredere, încalec vagonul, acolo unde coridorul îmi îngrelează trecerea. Momentul adevărului... trebuie să fac cunoştinţă cu ea-poliţa mea! din păcate prima privire îmi este acaparată de vecinii mei de coupe. Trenul încă se află în gară, batistele albe încă n-au fost scoase pentru a flutura geamului ce se îndepărtează, săruturile şi îmbrăţişările încă n-au fost împărţite, caroseria încă n-a gemut sub greutatea pasagerilor...că "ai mei"-frumoşi, deja "zakuseu" la un păhăruţ de ţuică, probabil pentru somn, că la altceva nici nu mă gîndisem...(zîmbesc)
Trenuleţul nostru şi-a reprimit pasagerii, a scuipat aburul, încruntat privirea, şi...pornit la drumul mare!
Noapte. Bătăile şinelor. Lumina slabă. Glasuri înfundate. Vecini. Miros. Miros urît. Miros înţepător. Miros insuportabil. Mîncare. Alcool. Rînjeturi. Tablou sinistru. Ungherul meu. Tăcut. Atenuat. Proaspăt. Aranjat. Al meu...

Încă sunt singur, nu m-am încumetat să schimb cîteva vorbe cu protagoniştii mesei copioase, deoarece, cum spusei mai sus, ţuica fu pentru somn (rînjesc) ! "Elixirul" îşi avu efectul, şi drumeţii mei poposiră în regatul lui Moş Ene. Mint cînd spun că nu făcusem legătura, ei mereu îmi spuneau cîte ceva, doar că sforăind, naiba să-i înţeleagă, că eu nu vorbesc aşa limbă, a mea îşi are începutul pe 31 august. (chicotesc)
În fine, noapte fusese zbuciumată. Întîi, la Bălţi mai intrase un baiat în cămăruţa noastră care deja se zdruncina de la vibraţiile camarazilor mei. Ulterior aflasem că "amigo" din capitala de nord se îndrepta spre Minsk cu o haită de "drugani" pentru construcţia unui hotel. Ca să le aşez pe toate la locurile sale, voi spune deodată: aceşti "clienţi" ne murdăresc nouă patria, aceşti bădărani sugativi au uscat tot ce le ieşea în cale pe tot parcursul drumului, din cauza acestor dihanii, Moldova noastră este privită cu ochi răi prin lume!
Aşa cum este Anders Breivik pentru Norvegia (a ucis 77 de persoane), aşa cum este Seung-Hui Cho pentru Statele Unite si Koreea (a ucis 32 de persoane în masacrul din campusul universităţii din Virginia), aşa sunt şi băieţii noştri care merg peste hotare la muncă. Ei ucid mult mai multe destine, oportunităţi şi vise. Grija lor de bază era băutura, unul dintre ei intra periodic în microuniversul nostru cu recomandare pentru tovarăşul de pahar, îl îndemna ca la fiecare dintre posturile vamale sa spună că are doar 2 "şîpuri" de vin a cîte "o kilă şî jiumate" (frustrare)

Noaptea trecuse, peceţile fusese încrustate, o nouă zi, un nou început... 
Zgomotele din cabina vecină nu mă impiedică să mă cufund în atmosfera cărţii, nimic nu mă poate abate din povestea mea. Ea este cea ce mă înveleşte, ea este cea ce mă răcoreşte. M-am desprins. M-am detaşat de lumea pamîntească!
Oraş cu oraş, staţie cu staţie, drumul se scurtează, timpul se scurge, ai noştri tot mai beau, că drum treaz, sunt bani în vînt (rusul zice, "водка без пива деньги на ветер"). Să mai adaugăm aici cîntece, urlete în limba rusă, neaparat într-o rusă caracteristică spaţiului rural, că doar e ruşine în ţară străină să nu cunoşti limba locală (Karl Marx ar zice că sîntem ocupanţi, şi are dreptate moşul).

Itinerarul trenului presupunea o staţie în care urma să facem stînd pe buci 321 de minute, aici instinctul de autopăstrare îmi impune ideea de a părăsi compania mea moldavă şi de a-mi continua ruta accesînd un tren de acoperire naţională. 7 minute mi-au fost suficiente pentru a-mi îndeplini misiunea imposibilă, şi iată-mă trăgînd aer în piept din fereastra unui alt "căluţ". În rezultat am făcut economie de 5 ore. Ora dintre Zhlobin (localitatea unde facusem escala) şi Bobrland, trecuse sub egida cîntecului "I'm coming home"(P. Diddy mă va înţelege)
Trip-ul meu se apropie de sfîrşit, taxi-ul îmbrînceşte bagajele, hotelul îşi face prezenţa, Maxi e "acasă"...
P.S.  Bienvenue a la maison (franţuzeşte)

Fin...