S-a stins "scînteia"...

Noi, oamenii, avem o caracteristică împrumutată de la reptila de Madagascar, cameleonul. Şi anume acea de a "ne schimba"  culoarea în fucţie de mediul în care sîntem aruncaţi, adică a ne acomoda condiţiilor de trai şi supravieţuirii în cele mai ciudate împrejurări!
Domeniul fotbalistic, în luna august a anului 2012 m-a aruncat şi pe mine în pămîntul "oţelarilor", unde  mi-am schimbat culoarea de la vînat de mînie, pînă la roz de bucurie. Eventualităţile se schimbau ca muzica mea din playlist. Am învăţat să preţuiesc timpul petrecut acasă, am învăţat să răbd chiar şi atunci cînd apa clocoteşte, am învăţat să trăiesc printre oameni diferiţi cu care mîncam din aceeaşi farfurie, am învăţat...
Mulţi, ba nu...foarte mulţi oameni m-au întrebat în discuţii private dacă regret plecarea mea de la FC Academia, în clipele cînd "studenţii" erau pe val, nu...n-am regretat niciodata pasul facut în beznă, deoarece îmi doream o schimbare, astfel mi-am asumat răspunderea pentru toate trăirile ulterioare.
Să ne întoarcem la oile noastre, cu Iskra am jucat doar un singur meci în Rîbniţa, şi acela şchiop-calic, adică amical pe timp urît, în tribună răsărind doar cîteva umbrele bătute de ploaie. Meciurile din continua deplasare m-au făcut să-mi uit cuibul, să nu mai înţeleg care-mi este pămîntul, de unde adversarul trebuie să meargă acasă trosnind din oase, unde despre meci să mai pomenească sîngele de pe iarba prospăt cosită!

Cu Iskra spălatul rufelor cu propriile membre a devenit ceva familiar, mersul la magazin s-a adeverit îndeletnicirea de bază a sportivilor, undeva ca şi culesul pomuşoarelor pentru femeile medievale! 
La roş-albaştri am descoperit oameni, caractere, luptători şi nu în ultimul rînd, personalităţi! 

Astăzi echipa Iskra-Stal Rîbniţa nu mai există pe harta fotbalistică a Republicii Moldova. Foştii mei "fraţi de arme" au hotarît să nu mai calce verdele mustos, atîta timp cît conducerea nu va face rost de aceiaşi blestemaţi bani! Am încercat să mă transpun pentru o clipă în poziţia de angajat al rîbniţenilor, şi sunt confuz, sau laş...nuştiu ce aş fi făcut în această situaţie...mi-e frică de propria imaginaţie!
Acum cînd spiritele sau calmat şi cotidienele şi-au intrat în drepturi, băieţii aleargă parcurile, bătătoresc hudiţile, întorc carnea pe grătar, taie salata la natură, sau şterg butoanele telecomandei cufundaţi în canapeaua roasă de trecători..! şi..? care-i continuitatea?
Cu cuţitul la gît se poate de jucat, atîta timp cît lama nu-şi începe mişcarea orizontală, atîta timp cît fotbalul curge în vene, atîta timp cît setea de performanţă te domină, atîta timp cît ramîi profesionist chiar cînd pămîntul îţi fuge de sub picioare...
asta deja e alt capitol, unde moldovenii nu au ce căuta! mentalitatea de căcat încă ne asupreşte!
Ştiu că voi fi criticat pentru astfel de ieşiri, însă priviţi mai departe decît sub propriul nas, încă nimeni n-a exclus din vocabular cuvîntul "altruism".
P.S. Respect cuplului Rusnac-Maţiura Jr.
pe curind...

Întîlnirea cu absolvenţii

Există o noţiunea în ale bloggeritului, şi anume acea a periodicitaţii. Dat fiind faptul că nu mă consider un blogger, ci aşa, un simplu vărsător de idei...de multe ori mi se întîmplă să las spaţiu de cugetare pentru mai mult timp! Şi dacă s-a ajuns pînă aici, nu cred că am un număr impunător de cititori care adulmecînd dimineaţa din mrejele patului, fug spre laptop pentru a-mi deschide pagina părăginită :)
Tema mea de astăzi se bazează exclusiv pe nostalgie, pe fiorul renăscut în mine odată cu păsirea pragului şcolar în ziua rezervată întîlnirii absolvenţilor.
Toţi probabil cunosc momentul, cînd tinzi să laşi, după mulţi ani lipsa de comunicaţie, o impresie solidă, un parfum aristocrat, un aer matur, şi un cuget lucid! Ca să cunoaşteţi, la mine n-a fost aşa...am mers în lăcaşul cunoştinţelor absolut "gol", acel elev mereu însetat de...o cană de compot (cineva, bănuiesc, se aştepta că voi spune de informaţie :D) !

Cum se întîmplă în astfel de manifestaţii, cîţiva conştiincioşi îşi revizuiesc cărţulia telefonică, în căutarea numelor de familie din băncile şcolii, dealtfel aşa ne cunoaştem unii pe alţii, şi mai puţin pe nume :) Ăsta mi-a fost şi impulsul meu primar, primitiv, în schimb efectiv. Dupa mai multe convorbiri, salutări, şi mirate exclamaţii "wow, ce mai faci?", am reuşit să atrag de partea mea un creştin pentru a mă însoţi în cursa amintirilor! E cu putinţă să mă întrebaţi de ce doar o persoană a fost în stare să mearga în locul, unde notele înalte îţi ridicau bărbia, pe cînd cele joase-"înroşeau buca"? cum doi cu doi face patru, exact şi aici, oameni ocupaţi într-o zi de sîmbată găseşti mai mulţi decît purici pe găină! fie...am putut să mă distrez singur la concertul lui Guetta, de ce n-aş petrece bine timpul şi la concertul lui Berezovshi (al nostru, nu acel aziliat în Anglia :D).

Momentul invaziei mele în lumea manualelor şi a  disciplinei, a fost perturbat de elevi în uniforme şcolare, de mirosul chiflelor cu mac şi desigur de praful cretei interminabile! Odată păşit în bloc, totul mi s-a părut minuscul. Hall-ul odată imens, acum se străbătea cu o azvîrlitură de băţ; scările odată atît de obositoare şi incontestabil de abrupte, acum fugeau sub mine, dîndu-mi senzaţia escalatorului; cei ce ne-au stat la căpătîiul cunoştinţelor, fiinţele înzestrate cu izvor nesecat de răbdare, acum atît de apăsaţi de povara pedagogică, scunzi, asupriţi, şi totuşi ai noştri !

Sala de festivităţi fusese diminuată în subconştientul meu, stînd acolo, în scaun, savurînd din spectacolul oferit de către absolvenţii timizi, înca însetaţi de viaţă, cu acea sclipire naivă în ochi...realizez că dascălii care mi-au arătat "ce e bine şi ce nu", au rămas aceeaşi, timpul n-a îndraznit sa le brăzdeze chipurile, să le nisipească oasele...stiţi de ce?
pentru că munca titanică pe care o cultivă în "mucoşi" ca noi, este una nobilă, capabilă să conserveze clepsidra omenirii ! Plecăciune !
Mi-am văzut diriginta, care ne surpa din priviri, care avea în ochi lacrimi de bucurie, gata-gata să dea startul slalomului pe obraz. N-am să uit niciodată scînteia din privire, ne urmărea însetată, deoarece eram şi vom fi copii, ai ei copii...a II-a mama, a noastră mamă !

P.S. Fiind în liceu încă, îmi doream cu patimă să scap de acele sîcăîieli continue.., fiind în afara lui, îmi doresc acele clipe de plictiseală înapoi, ale mele clipe, al meu liceu, al meu...LICEU

Meci de "Britannia"

După părerea mea show-ul din Upton Park a început departe de Green Street, undeva în underground-ul londonez, adică suporterii cu flacără rebelă în ochi şi-au început spectacolul înca aflîndu-se în vagoanele metro-ului împovărat. Vreau să remarc în mod obligatoriu, că nu i-a trădat atributica unui fan devotat (pe care de altfel nici n-o aveau), ci dispoziţia entuziastă de care erau incărcaţi, glasuri bine drese, tupeul nepăsător si dorinţa de a cînta nestingherit.
Drumul de la staţie pîna la stadion (cam 400 metri) era un marş de înaintare pe inamic, pe Liverpool, pe "We will never walk alone-ul" cel vestit, pe Gerrard &Co! Am avut impresia că nu oamenii merg neregulamentar, pe drumul rezervat circulării maşinilor, ci invers...că vehiculele sunt impedimente neînsemnate pentru pietoni! suporterii păşeau ferm spre visul de altădată, spre templul, spre fortăreaţă, spre împlinire!
Nu puteam să mă bucur din plin de cele vizualizate, nu puteam să urlu, nu puteam să cînt, nu puteam să mă leg cu un fular de gît, nu puteam sa mă topesc în gălăgia fanilor, simplu...nu aveam bilet!
M-am întors pe Upton Park în ziua meciului, pentru a simţi atmosfera, nebunia, febra unui meci de Premier League! Totul din cauza că două zile mai devreme pupasem fereastra casei de bilete, din interiorul căreia ieşi un sec "sold out"! Aceste cuvinte mă doborîse şi totuşi îmi dădu idei pentru alte meciuri pe care trebuia să le găzduiască Londra! Să nu merg departe de temă, întorcîndu-mă la ziua confruntării, unica mea speranţă de a prinde un loc "sub soare", erau, desigur, bişniţarii...haos total in faţa stadionului, vectori diferiţi, aceelaşi rezultat! cum spune Sergiu Voloc "unul se-mpinge, altul împunge"! 

Cert este un lucru, nu doar în Moldova există neobrăzaţi gata să vîndă un tichet la preţ exagerat, şi această nelegiure n-a putut decît să mă bucure! Primul englez era vulpoi bătrîn, chiar şi culoarea părului o confirma (roşcat-ginger), care-mi dăduse cu sare-n ochi la rostirea preţului! pe cînd cel de-al doilea fu indulgent, aterizat, şi-mi ceru doar 8 lire extra preţ! îmi văzusem visul cu ochii, chiar îl ţineam în mîna acum! tocmai îmi obţinusem dezlegare la exclamaţii! 
Lăudabil era segmentul în care suporterii nu erau controlaţi sub nici-o formă, nici-o măsură de precauţie, nici-un cordon de "faraoni"! totul din simplu motiv...fanii englezi nu au nevoie de fire (faiere), de cuţite, de brichete, de sticle, unica lor armă de susţinere este VOCEA! Cîntecul este cel ce împinge, ce instigă, ce înaripeaza (şi nu Red Bull-ul) :) 

Turnichetul a fost depaşit cu succes, aveam deja "cheia succesului", cîteva scări verticale mă desparţeau de cîmpul de luptă! Gate-ul îl găsisem cu uşurinţă, fiind purtat de nerăbdare, cîţiva paşi...stîngul, dreptul, şi...am în faţă dreptunghiul verde, tribunele ticsite, reflectoare orbitoare şi...făuritorii spectacolului terestru, ei...22!
Ceea ce a urmat nu se poate reda în cuvinte, mai bine zis, nu există cuvinte pentru o descriere plauzibilă. Scaunul rece îşi aştepta stăpînul, mă simţeam copil, am scos îndata telefonul, eram dator să surprind acele momente absolut incredibile! Strigate, înjurături, cîntece, blestemuri, susţinere, compasiune, durere, aplauze, bucurie, mîhnire, scuipări, familii risipite, halbe de bere, nădejde, stop, pas, şut, gol, FOTBAL...
P.S. Aceste momente nu aveau să fie posibile fără MAMA mea, ea a fost cea care a insistat să mergem la teren fără bilet, pe cînd eu inghiţeam noduri sceptic! LOVE
pe curînd...

        

   

                 

Viaţă de Underground

 Metro-ul în viaţa unui londonez este un capitol aparte, o temă de discuţie care-i ocupă o zecime din timpul "regulamentar". El-trenul, îşi găzduieşte pasagerii indiferent de cît de buni au fost ăstia la serviciu, indiferent de rasa căreia aparţii, indiferent de ce porţi în cap sau poate ce ai în cap. El iţi stă mereu la îndemînă, este punctual şi ospitalier! Viteza cu care se instalează în staţie denotă dorul pe care ţi-l poartă în timpul ce fiecare-şi duce povara cotidiană.
Trenul pare a fi un hotel pe linii paralele, care-şi oferă odăile, pentru un drum in siguranţă. Niciodată nu cunoşti ce cămeruţă îţi oferă recepţionistul, pîna la urmă sunt mereu satisfăcut de anturajul în care mă introduc.

Sînt cîteva categorii de "furnici" ce caracterizează metro-ul.
"Cititorii"-indivizii mereu în lumea lor, cu fruntea încreţită, ochelarii abia ţinîndu-se pe vîrful nasului borcănos, dau impresia atotcunoscătorilor, a căror haină abia mai rasuflă de atîtea cunoştinţe! 
"Telefoniştii"-aşa le spun eu la cei, care sunt prea ocupaţi de gadget-urile personale decît de aspectul său fizic. Nespălaţi, puturoşi, neîngrijiţi, murdari, şi totuşi cu Iphone 5, Blackberry sau Galaxy S III.
"Gălăgioşii"-sunt gură-spartă, dezinhibaţii extrovertiţi a căror limbă e fără oase. Deobicei urlă in adevăratul sens al cuvîntului, zîmbesc, gesticulează, scuipă vorbind...cel puţin mă amuză purtarea acestora.

"Mîncăcioşii"-este specia de oameni, care pe drum spre staţie trag cu piciorul prin ghereta fast-food, şi-şi i-au pachetul cu drăcării! Totul e din cauza somnului, aceşti gurmanzi, preferă sa doarmă 30 de minute adiţionale, ca apoi să-şi ia micul "fast-jun" in transport! Apropo, ruşinea nu se regaseşte cam pe nicăieri.
"Somnoroşii"-cred că vă daţi bine seama cine sunt inşii. Tot felul de oameni obosiţi, chinuiţi de cărat "crucea" proprie! 
"Melomanii"-tipii cu căştile in urechi, cărora nu le pasă de staţia ce urmeaza, decît metalul din urechi, decît vibraţiile fibrelor nervoase, decît vocea lui Linkin Park pe coverul lui Adele!!!

Prin prisma irisului propriu, am creat un nou contingent de obsedaţi ai metro-ului. "Cercetătorii", adică figura în persoana mea. Sunt absolut dezarmat în faţa tuturora, instrumentele de recepţie îmi sunt ochii şi urechile! Iubesc să fac studiu pe oameni, ador să le urmaresc mişcarile involuntare, nebănuite...indrăgesc curburile feţei la fiecare zvîcnire trăită, îmi plac poziţiile picioarelor, care trădează creierul. Divinizez ochii ce reflecta emoţia!
Underground-ul este construit de oameni pentru a studia oameni, este locul unde vezi feţe şterse, ochi fumurii, destine risipite şi în final, Palate Înalţate! Furnicarul, unde fiecare îşi are viteza programată pentru a ajunge în timp, unde poţi fi călcat, poţi fi trădat, dezamăgit, oropsit, plîns, pierdut şi totuşi fericit!
P.S. Pînă la urmă trenuleţul nostru este o simplă cale de acces, Calea de Acces spre sufletele oamenilor!
Pentru ce ai îndrăgit tu metro-ul?
pe curînd...                                                                                                                

Moldovan's Diary...

De fiecare dată când încep un nou paragraf, am o frică teribilă să n-o dau în bară, să nu cobor sub un nivel. Încep să scriu foarte greu, ţinând pagina goală în faţă preţ de 30-40 de minute. Nu este actual şi pentru postarea de astăzi, nu pot lega sacul la gură, aşa că am să-l las să curgă.

Se pare că, na, mare lucru, un moldovean în Londra...pffff, fleac...păduche! Însă emoţiile care mă invadează depăşesc orice orbită spaţială! Sentimentul mirării apare pe faţa omului doar la vederea necunoscutului şi când acel nevăzut, neexplorat se adevereşte a fi unul cosmic, de o frumuseţe mută...se pare că inima işi face elan pentru a sări din piept!

Catedrale, palate, poduri, castele, simple case, restaurante, muzee... toate într-un cuvânt greu de rostit celor nepricepuţi: arhitectură! Merg pe străzi cu gâtul sucit şi gura căscată. Nueronii se ceartă, sunt în căutarea unei explicaţii de, cum e posibil ca mâinile omeneşti să poată crea aceste poeme de piatră? Întrebarea părea a fi retorică pâna la intrarea în una dintre catedrale. Însuşi Dumnezeu a pus temelia acestora... oamenii doar edându-le luciul cuvenit.
Londra - oraş multinaţional, în care niciodată nu te simţi străin. Indieni, arabi, ruşi, români, bulgari, polonezi, francezi, spanioli... sunt doar o parte din popoarele care le simt umăr la umăr păşind pe stradă.

Nu e de mirare că Regatul Unit al Marii Britanii se simte confortabil, detaşat evident de Uniunea Europeană. În stradă fiind, pare-mi-se, e nevoie să plăteşti chiar şi aerul pe care-l inspiri. Totul se achită, începând cu locurile de parcare pe cele mai dosite ulicioare şi terminând cu pungile din market, AMENZILE fiind în medie de 20 de ori mai mari decât taxele impuse iniţial. Astfel, Anglia nu va îngenunchea niciodată, iar Regina nu va săruta mâna prinţesei!
Se pare că englezii sunt preocupaţi mai mult de viaţa familiei regale, decât de a lor proprie, aspectul fizic fiind total neglijat. În schimb, ducesa de Cambridge urmează să aibă un succesor.

P.S. Totul pare a fi peste măsura aşteptărilor! Ţăranul a ajuns în poveste... însă, involuntar, gândul la Moldova mamă-mi este! Povestea se intimplă pe tărâmul meu de baştină, unde curge zăpada din cerul spart şi s-a instalat data de 12 a lunii a 12 în anul 12 al mileniului 3!

DOR...

pe curind...

Sint pentru ADEVARul...

In timp ce ziua monotonă de Ribniţa, se programa a fi ordinară, tot aşa numarînd minutele iminente, cercetînd minuţios colţurile odăii părăginite, rasfoind filele mirositoare ale carţii de un verde pastel, printre sunetele care obisnuiau urechea, strabate ringtonul telefonului, din care vocea fină-feminină curge pe timpan!
Domnişoara se prezintă a fi angajată al Holdingului "Adevărul", ce mă atacă cu informaţie de ultimă oră! Ulterior, datorită prezenţei bunului simţ si darului de ascultător inflacarat şi disciplinat (zîmbet), mă trezesc in mrejele "păianjelului" de pe celălalt capăt al firului. Informaţia m-a supt, m-a captivat, astfel am acceptat provocarea (nu imediat).
Mă veti întreba, si care e poanta? Mi s-a propus să fac blogging, într-o manieră disciplinară, sistematică si atractivă. Mă introduc in angajament, imi asum o responasabilitate care mă va stapîni si mă va apropia de cititori! 
Blogul meu va face parte din platforma internauţilor cărora nu le este străina arta gîndirii raţionale şi expunerii ideilor coerente, găzduită de Adevărul Holdings.
P.S. E o nouă provocare ce merită infruntată, sunt oameni, sunt idei, sunt fapte, sunt rezultate...deci, TRĂIM! pe curînd...
apropo, pentru cei curioşi...vocea din telefon apartinea Eugeniei Pogor! 

De pe banca de rezerva !

Si iarasi a venit acea perioada cind scaunele stadionului ospitalier, atipesc! se acopera cu praf, sau, mai exact cu fulgi necoerenti, neregulati...se instaleaza linistea in boxe, strigatele din tribuna i-au transparenta fantomei si sint coborite cu lacrimi in ochi flagurile bintuite!!! Vestiarele se incuie cu o intorsatura ferma, si mesele de masaj-parasite cu dispret! Tara nu mai respira a fotbal si crainicul nu mai instiga la emotie! Arbitrii nu mai sunt injurati, fiind concediati pentru citeva luni amortite! Plasa portii, fermecatoare, impovarata, este scoasa cu graba, tavalita si lasata in offside de catre "tusierii" stadionului! 

Da...a venit ea, iarna! Ea, cea care lipseste Moldova de fotbalul mare, regesc, si cu pura emotie! Acum, ca totul s-a linistit...putem trage o linie, de nuanta rosie. In jocul unde "22 de nebuni" alearga dupa o minge, bobocii se numara in decembrie. Fiecare echipa isi merita locul din clasament, si fiecare fotbalist a fost devotat in teren. Devotat fotbalului. 

Eu personal, tin sa punctez asupra faptului ca echipa ribniteana nu s-a descoperit la justa-i valoare, am mers peste meciuri, lasind semne de intrebare si undeva puncte de suspensie. Doar pe alocuri victoriile chinuite, razboite aduceau satisfactie morala. Punctele acumulate pe tabela, sunt deopotriva cu singe, transpiratie, lacrimi si durere. 

Tin neaparat sa-mi felicit toti colegii de breasla cu incheierea primei parti de campionat, sa le urez un "la mai mult si la mai mare", pace in familie, zimbete nesterse pe chip, si desigur sanatate cu desaga!

P.S. Pentru final as dori sa mentionez citeva nume de FOTBALISTI care m-au impresionat. Si daca peste tot in lume se face echipa simbolica, de ce n-as face-o si eu?!

Portari: Eugen Matiughin (Dacia Chisinau), Gheorghii Gheorghiev (FC Tiraspol), Adrian Negai (Milsami Orhei)

Fundasi: de banda dreapta: Marcel Metoua (Sheriff Tiraspol, Alexandru Cheltuiala (FC Academia)

            de banda stinga: Mamah (Dacia Chisinau), Iulian Erhan (FC Academia)

            centrali: Miral Samardzic (Sheriff Tiraspol), Lucas de Lima (Dacia Chisinau), Artiom Haciaturov(Sheriff Tiraspol)
Mijlocasi: de banda dreapta: Nicolae Josan (Dacia Chisinau), Marian Stoleru (Milsami Orhei)

                 de banda stinga: Radu Catan (Zimbru Chisinau), Milos Krkotic (Dacia Chisinau)

                 centrali: Adama Guira (Dacia Chisinau), Oleg Shishkin (Zimbru Chisinau), Valeriu Andronic (Iskra-Stal), Alexandru Pascenco (Sheriff Tiraspol), Volodymir Kilikevich (Iskra-Stal), Vladimir Rassulov (Speranta Crihana Veche)

Atacanti: Gheorghe Boghiu (Milsami Orhei), Radu Ginsari (FC Academia), Oleg Molla (Zimbru Chisinau)

Antrenor: Dobrik (Igor Dobrovolskyi) Dacia Chisinau!

Am facut un lot subiectiv, exclusiv din punctul meu de vedere si nesilit de nimeni!
pe curind...