30 янв. 2014 г.

Scrisori din viața trecută

Există teorii ale oamenilor în ochelari, care dictează că pe lîngă viața pe care o respirăm, trîndăvim, muncim, expirăm, mai e una-cea trecută, și înainte de aia, încă una ș.a.m.d! Avem parte de creiere lucide care afirmă că un deja vu nu este altceva decît o întîmplare din lumea precedentă, astfel substanța cenușie suprapune evenimente de similară construcție, de o identică cronologie, de o asemuire fotografică și oferă senzația unică, care duce pentru o secundă în amorțire, în neștire, în visare și satisfacție. O altă categorie de tocilari enunțează că deja vu-ul este coinciderea vieții reale cu cea numită "destin", prescrisă din timp, și cu cît ele se întîmplă mai des, cu atît mai "corectă" îți este parabola vieții. Acolo unde avem două teorii închegate, mereu mai apare una, mergînd în paralelă, desigur sceptică. Medicii neurologi impun teoria unui "scurt circuit" al sistemului nervos, din care urmează senzația de origine franceză!

Fiindcă am dat startul unui astfel de proces complex, haide-ți să vă povestesc și eu despre "feeling"-urile mele. De ceva timp, sau, dacă v-am vorbit despre savanți, mă rog... să fiu și eu exact, de mai bine de jumatate de an, am întîlnit o fată (la capitolul dat am ceva dubii, nu sunt sigur că e fată, e ceva Dumnezeiesc), o creatură, să-i spunem, care-și încleaștă răutăcios pumnii pe timp de alarmă, care-și strînge genunchii la piept în timp ce alții zîmbesc, care proptește bradul și stingher păzește pisica, sau invers, și ea, fata, îmi dăruiește aceste clipe de taină, de fericire și poveste, în fiecare zi, zi de zi, oră cu oră, minut după minut... 

Datorită ei, gîndul că am mai trăit o viață pe acest blajin pămînt nu mă părăsește. Am credință de diamant că am mai ținut-o de mînă, că i-am mai pupat ochii sute de ani în urmă. Am idei nerăsturnate că am dansat-o în vals la balurile mondene ale sec. XIX! Am enunțuri înfipte că i-am mai cîntat sub balcon, am săgeți ascuțite că am spălat împreună rufe de pietre, la poalele unui munte-nverzit! Am absoluta trăsnire că am mai ținut-o de șold, că am mai călcat struguri fiind siamezi, în carul tîrît de bou! Am convingerea Cesarului că i-am mai șoptit un curgător și mieros "te iubesc" în timpuri cînd dragostea exista...


Îmi mai rămîne să mă dau și eu cu părerea referitor la noțiunea "deja vu". Pentru mine Ea este un deja vu, ea întruchipează în sine, trecutul, prezentul și viitorul... al meu prezent și al meu viitor! Ea pentru mine îmbrățișează întîmplarea vieții trecute, pe care aș retrăi-o! Ea este scurtul meu circuit, boala, dereglarea, contuzia psihologică pe care n-aș trata-o niciodată... EA este viața de astăzi, suprapusă pe destin, deci eu, Ea, NOI, trăim corect, urmăm parabola dragostei noastre, parabola fericirii eterne! Te iubesc cu semnul infinit...

11 дек. 2013 г.

pentru că...

O iubesc ! O iubesc pentru cum mă cheamă pe nume. O iubesc pentru cum îmi dezmiardă numele. O iubesc pentru că mă atinge pe faţă. O iubesc pentru cum îmi scarpină barba. O iubesc pentru cum mi se joacă în păr. O iubesc pentru păr. O iubesc pentru că mă cuprinde de la spate cînd coborîm cu escalatorul. O iubesc pentru că vine la spate cu o treaptă mai sus. O iubesc pentru că se înfige în ceafa mea şi respiră hapsîn. O iubesc pentru braţul ei încordat în timp ce-o ţin de mînă. O iubesc pentru cum mă ţine de mînă. O iubesc pentru cum îmi dă mîna pe la spate ca să se încrusteze în a mea. O iubesc pentru spontanietate. O iubesc pentru cum se smulge din îmbrăţişări şi zburdă ca o căpriţă. 
O iubesc pentru cum se bucură cînd ajungem în staţie odată cu autobuzul. O iubesc pentru că-şi deschide singură uşile. O urăsc pentru că-şi deschide sigură uşile şi totuşi o iubesc. O iubesc pentru că în magazin îi pierd urma. O iubesc pentru că în magazin îi găsesc urma. O iubesc pentru că mă priveşte îndelung. O iubesc pentru că nu mă priveşte deloc. O iubesc cînd se lasă privită. O iubesc pentru că tace în timp ce o privesc. O iubesc pentru că vorbeşte atunci cînd o rog să tacă. O iubesc atunci cînd tace în timp ce îi cer răspuns. O iubesc pentru cum mă sărută pe umăr. O iubesc pentru umărul firav ce se lasă sărutat. O iubesc pentru că se ascunde după mine. O iubesc pentru că se crede puternică fiind pe tocuri. O iubesc pentru că revine în rangul muritorilor coborînd de pe ele. O iubesc pentru că este iarăşi inocentă, neajutorată şi smerită. O iubesc pentru că devin slab. 
O iubesc pentru că mă mîngîie atunci cînd mă doare. O iubesc pentru că mă ceartă cînd scormonesc faţa în căutare de "comori". O iubesc pentru cum strigă la mine cînd "căutările" continuă. O iubesc pentru cum devine rea în faţa oglinzii. O iubesc pentru cum nu-mi dă atenţie atunci cînd o strîng la piept în timp ce-şi face toaleta. O iubesc pentru cum se sperie atunci cînd mă furişez în întuneric. O iubesc pentru că o "apucă" inima atunci cînd i se duce inima-n călcîi. O iubesc pentru că-mi poartă maiourile. O iubesc pentru că-mi poartă ciorapii. O iubesc pentru că vrea să-mi ia şi chiloţii. O iubesc pentru că rîde atunci cînd e de plîns. O iubesc pentru că plînge la un film. O iubesc pentru că este puternică. O iubesc pentru că vrea să pară puternică. O iubesc pentru că are părere proprie. O iubesc pentru că explodează. O iubesc pentru că sfarmă totul în cale. O iubesc pentru că o poate doborî o aşchie.
 O iubesc pentru că se culcă la picioarele mele. O iubesc pentru că adoarme acolo. O iubesc pentru că se gîdilă de moarte. O iubesc pentru că o pot manipula gîdilind-o. O iubesc pentru prosopul care mi-l aduce în baie. O iubesc în timp ce-mi întinde pe faţă crema pentru copii. O iubesc cînd se spală pe dinţi. O iubesc pentru că se spală pe dinţi. O iubesc pentru cum se spală pe dinţi. O iubesc pentru că nu poţi sta lîngă ea cînd se spală pe dinţi. O iubesc pentru că se angajează în vorbă cu taximetriştii. Urăsc cînd vorbeşte cu taximetriştii. O iubesc pentru că-şi comandă de mîncat singură. Urăsc cînd face asta. O iubesc pentru că are poftă de mîncare. O iubesc pentru că are mare poftă de mîncare. 
O iubesc pentru cum mănîncă. O iubesc pentru că mănîncă ceapă. O iubesc pentru că manîncă slănină. O iubesc pentru mirosul de ceapă şi slănină. O iubesc pentru că pricepe la sport. O iubesc pentru că ne contrăm. O iubesc pentru că-mi arată pumnul. O iubesc pentru că-mi cere sfatul. O iubesc pentru cum mîinile sale îmi înnoadă corpul. O iubesc pentru cum îşi aterizează piciorul în bolta tălpii mele. O iubesc pentru şoaptele înainte de culcare. O iubesc pentru sărutul ce-mi cade pe spate în timp ce încerc să adorm. O iubesc pentru poziţia embrionului ce o ia cazînd în "letargie". O iubesc pentru fruntea încruntată. O iubesc pentru buza muşcată. O iubesc pentru vocea piţigăiată. O iubesc pentru româna chinuită. O iubesc pentru glasul din receptor. O iubesc pentru zîmbetul constructor. O iubesc pentru părul strîns. O iubesc pentru ochelari seducători. O iubesc pentru ochi sclipitori. O iubesc pentru că sîntem muritori.

O iubesc pentru că mă face s-o iubesc. O iubesc pentru că-mi place s-o iubesc. O iubesc pentru că vreau s-o iubesc. O iubesc pentru că vreau să se simtă iubită. O iubesc pentru că merită să fie iubită. O iubesc pentru tot. O iubesc pentru nimic. O iubesc pentru că... 

14 нояб. 2013 г.

O altă bucătărie !

Suporteri. Tribună. Arenă. Cîntece. Lozinci. Goluri. Sărbătoare. Tricouri. Fulare. Ochi în care pîlpîie flacăra. Scînteia.
Din toate cele enumerate mai sus, se creează impresia unui meci, meci de fotbal, si nimic nu trădează inversul. Există un singur indiciu care face diferenţa, iarba mustoasă a fost înlocuită cu gheaţa "fierbinte". De ce spun fierbinte? simplu, cum să numeşti un cîmp de luptă?! aşa am zis si eu...
Deci există şi alt sport număr 1, există şi altfel de noţiuni decît offside, aut de tuşă şi penalty. Există şi altfel de goluri decît la vinclu, altfel decît din foarfecă, altfel decît din plonjon, alunecare şi rabona! Există minge, dar există şi puck. Există cartonaş roşu (cine cunoaşte mai bine dacă nu eu), dar există şi eliminare de 2 minute! Deci, totul se reduce la un singur cuvînt: ALTERNATIVĂ! si "derivatul" acestui anterior context ar fi...corect, Hockey!


De menţionat că anul viitor, oraşul Minsk, Belarus, găzduieşte campionatul mondial la hockey pe gheaţă. Din acest scurt pasaj putem extrage ideea că sportul croselor şi a tabletei de cauciuc acaparează întîietatea în ţara cartofilor, şi nu e de mirare că oraşul în sine îşi restaurează faţada!
Aşa cum ţările nordice dispun de multă gheaţă, de ce n-ar folosi-o în scopuri competitive?! aici apare hockey-ul, ceea ce nu este străin pentru ţara "Tăticului"... pe lîngă campionatul intern, care numără 10 echipe (Extraliga), Belarus exportă una dintre legendele gheţii în 
КХЛ (Континентальная Хоккейная Лига), Dinamo Minsk, cea care din păcate trage mortul de coadă! Necătînd la rezultatele proaste ale echipei, lumea continuă să scoată bani din buzunar frecventînd meciurile de acasă ale echipei, ceea ce nu este o plăcere ieftină (cel mai ieftin tichet de intrare costînd circa 10$).
Am urmărit multe meciuri la televizor, mai degrabă am dibuit puck-ul de fiecare data, că naiba să-l ia, zici că-i gogoaşa din poveste, care le-a scapat tuturor... în fine, evenimentul privit în arenă e cu totul "altă gîscă", cele mai importante si cele mai atrăgătoare fiind detaliile! se vede cînd crosa împleteşte picioarele adversarului cînd "prim-balerinii" fazei sunt cu totul în altă parte, se vede scuipătura cărnoasă de după bord, se vede tăişul bocancului care luceşte în lumina reflectoarelor, se vede antrenorul cu braţele încrucişate la piept, de multe ori cu degetul perpendicular astupînd buzele... se aude scrîşnitul capei în gură de după eliminare, se simte zăngănitul transversalei atunci cînd puck-ul îşi lasă "pupătura" ...
Sport de contact, îmbrînceli la bord, piedici intenţionate, agresivitate, de ce nu..? bătăi...ceea ce bucură omul contemporan, însetat de sînge, înfometat de lupte, ochi vineţi, nasuri sparte, dinţi lipsă, muncă la doctori (zîmbesc)!
Un capitol aparte în arta patinajului dur îl au pauzele dintre reprize. Coliseul se goleşte, evident se umple coridorul. Îngheţată, hot-dog, cold-dog, wild-cat, tot ce vrei...dar, taraba care întradevăr face din deget este cea cu atributică! Maiouri, tricouri, căşti, fulare, steaguri, "beizbolşi", calendare, pixuri, magnete, tot felul de chiţîbuşuri cu emblema clubului gazdă, oare nu ăsta se numeşte marketing? sau e mai preferabil o cană cu stema clubului, neagră pe fund de cafea în care fumegă două "bîcioaşi" cu urme de ruj ieftin?!
Pentru cei a căror scaune sunt unse cu clei, entertainerii arenei au pregătite în traistă cîteva delicii. Pe ecranul atîrnat deasupra apei îngheţate se desenează o inimioară a cărei interior ramîne transparent. Ulterior cameramanul îşi pune straiele de Cupidon, şi în mulţimea celor din tribune caută perechi, a căror misiune este simplă, un pupic pe marele ecran, în văzul tuturor! Tot ar fi nimic, dacă regizorul transmisiunii n-ar da greş din cînd în cînd, şi pe monitorul albastru se întîlnesc persoane care n-au relaţii amoroase, ci simplu prieteneşti (zîmbesc). Larma cere pupătură, iar "hulubaşii" gu-guie a ploaie! Mare e puterea ecranului, cînd perechea bosumflată sub şuierăturile mulţimii îşi reunesc inimile printr-o atingere sublimă de "ţuguiate"! Ca fiind firi artistice, dumnezeii camerei îşi permit şi năzbîtii, astfel luînd în prim plan şi nătărăi de acelaşi sex, mai ştii...poate dă de ţintă (hi-hi-hi) !
Peste toate sunetele, peste gîlceavă, peste urlete, înjurături, peste sunetul frînei pe gheaţă, peste claxoane, tobe, muzică de pauză şi alte, se ridică ea... muzica de orgă (probabil cuvîntul "orgasm" este un derivat al acestui instrument). Evident acum, aceste sunete sunt transmise digital, insă merită să nu uităm timpurile, cînd orga era prezentă la meciurile de hockey! Muzică, Sport, deci Artă !!!
De ce facem din sport doar business, de ce tot se reduce la bani, de ce cifrele si hîrtiile puturoase pun stăpînire pe visele noastre?
Haideţi să construim un palat şi doar apoi să-i numărăm odăile, haideţi să udăm copacul, ca apoi să cerem roade, haideţi să depunem bani la depozit, ca apoi să numărăm dobînda!

 P.S. De ce să nu încercăm şi noi hockey-ul? ahhh, da... eram să uit, la noi REGELE (fotbalul) se imprimează în Cartea Roşie, ce să mai vorbim de altele! 



11 сент. 2013 г.

" O călătorie spre centrul Pământului "

Călătoriile sunt punctul meu slab. Propoziţie închegată cu succes după aşa o pauză. Deci, se poate. Mergem mai departe! După cum am menţionat mai sus, sunt un mare vampir de emoţii pozitive, de locuri pitoreşti, de momente ce-ţi taie suflul, de istorie...trecut, prezent şi viitor!
Niciodată nu mi-am imaginat că un drum încovoiat, şerpuit, undeva de infinit a căilor ferate ale Moldovei, Ucrainei şi Belarus, poate dura 29 de ore. Apărînd pe Aeroportul Internaţional Chişinău, mişcarea de prioritate era să-mi ridic un bilet de tren pentru întoarcere în "Bulibaland", ceea ce am şi făcut!
Biletul împăturit, aranjat frumuşel în paşaport îmi aţîţă curiozitatea, îmi stîrneşte o singură întrebare: ce să fac eu 29 de ore pe poliţa de sus a penultimului coupe care îşi are numărul 32?
Ei bine, orice voyage începe cu geanta de călătorie şi documentul subsuoară! N-au trecut bine cele 4 zile de vacanţă, că iată-mă în faţa gării, cu geanta în mînă, mic într-un sistem, mare în speranţe...nu-mi ajungea o şapcă pe ochi. Clădirea premergătoare peronului este trecută cu succes, el îmi apare în faţă...calul de fier, şarpele tîrîtor ce străbate graniţe, ce uneşte familii, ce destramă destine, cel ce-mi va sta sub picioare, segmentul ce mă poartă între 2 state!

N-am căscat mult "la răscruce de vînturi", cu un salt ferm, plin de încredere, încalec vagonul, acolo unde coridorul îmi îngrelează trecerea. Momentul adevărului... trebuie să fac cunoştinţă cu ea-poliţa mea! din păcate prima privire îmi este acaparată de vecinii mei de coupe. Trenul încă se află în gară, batistele albe încă n-au fost scoase pentru a flutura geamului ce se îndepărtează, săruturile şi îmbrăţişările încă n-au fost împărţite, caroseria încă n-a gemut sub greutatea pasagerilor...că "ai mei"-frumoşi, deja "zakuseu" la un păhăruţ de ţuică, probabil pentru somn, că la altceva nici nu mă gîndisem...(zîmbesc)
Trenuleţul nostru şi-a reprimit pasagerii, a scuipat aburul, încruntat privirea, şi...pornit la drumul mare!
Noapte. Bătăile şinelor. Lumina slabă. Glasuri înfundate. Vecini. Miros. Miros urît. Miros înţepător. Miros insuportabil. Mîncare. Alcool. Rînjeturi. Tablou sinistru. Ungherul meu. Tăcut. Atenuat. Proaspăt. Aranjat. Al meu...

Încă sunt singur, nu m-am încumetat să schimb cîteva vorbe cu protagoniştii mesei copioase, deoarece, cum spusei mai sus, ţuica fu pentru somn (rînjesc) ! "Elixirul" îşi avu efectul, şi drumeţii mei poposiră în regatul lui Moş Ene. Mint cînd spun că nu făcusem legătura, ei mereu îmi spuneau cîte ceva, doar că sforăind, naiba să-i înţeleagă, că eu nu vorbesc aşa limbă, a mea îşi are începutul pe 31 august. (chicotesc)
În fine, noapte fusese zbuciumată. Întîi, la Bălţi mai intrase un baiat în cămăruţa noastră care deja se zdruncina de la vibraţiile camarazilor mei. Ulterior aflasem că "amigo" din capitala de nord se îndrepta spre Minsk cu o haită de "drugani" pentru construcţia unui hotel. Ca să le aşez pe toate la locurile sale, voi spune deodată: aceşti "clienţi" ne murdăresc nouă patria, aceşti bădărani sugativi au uscat tot ce le ieşea în cale pe tot parcursul drumului, din cauza acestor dihanii, Moldova noastră este privită cu ochi răi prin lume!

Aşa cum este Anders Breivik pentru Norvegia (a ucis 77 de persoane), aşa cum este Seung-Hui Cho pentru Statele Unite si Koreea (a ucis 32 de persoane în masacrul din campusul universităţii din Virginia), aşa sunt şi băieţii noştri care merg peste hotare la muncă. Ei ucid mult mai multe destine, oportunităţi şi vise. Grija lor de bază era băutura, unul dintre ei intra periodic în microuniversul nostru cu recomandare pentru tovarăşul de pahar, îl îndemna ca la fiecare dintre posturile vamale sa spună că are doar 2 "şîpuri" de vin a cîte "o kilă şî jiumate" (frustrare)
Noaptea trecuse, peceţile fusese încrustate, o nouă zi, un nou început... 
Zgomotele din cabina vecină nu mă impiedică să mă cufund în atmosfera cărţii, nimic nu mă poate abate din povestea mea. Ea este cea ce mă înveleşte, ea este cea ce mă răcoreşte. M-am desprins. M-am detaşat de lumea pamîntească!
Oraş cu oraş, staţie cu staţie, drumul se scurtează, timpul se scurge, ai noştri tot mai beau, că drum treaz, sunt bani în vînt (rusul zice, "
водка без пива деньги на ветер"). Să mai adaugăm aici cîntece, urlete în limba rusă, neaparat într-o rusă caracteristică spaţiului rural, că doar e ruşine în ţară străină să nu cunoşti limba locală (Karl Marx ar zice că sîntem ocupanţi, şi are dreptate moşul).

Itinerarul trenului presupunea o staţie în care urma să facem stînd pe buci 321 de minute, aici instinctul de autopăstrare îmi impune ideea de a părăsi compania mea moldavă şi de a-mi continua ruta accesînd un tren de acoperire naţională. 7 minute mi-au fost suficiente pentru a-mi îndeplini misiunea imposibilă, şi iată-mă trăgînd aer în piept din fereastra unui alt "căluţ". În rezultat am făcut economie de 5 ore. Ora dintre Zhlobin (localitatea unde facusem escala) şi Bobrland, trecuse sub egida cîntecului "I'm coming home"(P. Diddy mă va înţelege)
Trip-ul meu se apropie de sfîrşit, taxi-ul îmbrînceşte bagajele, hotelul îşi face prezenţa, Maxi e "acasă"...
P.S.  Bienvenue a la maison (franţuzeşte)
Fin...

9 мая 2013 г.

S-a stins "scînteia"...

Noi, oamenii, avem o caracteristică împrumutată de la reptila de Madagascar, cameleonul. Şi anume acea de a "ne schimba"  culoarea în fucţie de mediul în care sîntem aruncaţi, adică a ne acomoda condiţiilor de trai şi supravieţuirii în cele mai ciudate împrejurări!
Domeniul fotbalistic, în luna august a anului 2012 m-a aruncat şi pe mine în pămîntul "oţelarilor", unde  mi-am schimbat culoarea de la vînat de mînie, pînă la roz de bucurie. Eventualităţile se schimbau ca muzica mea din playlist. Am învăţat să preţuiesc timpul petrecut acasă, am învăţat să răbd chiar şi atunci cînd apa clocoteşte, am învăţat să trăiesc printre oameni diferiţi cu care mîncam din aceeaşi farfurie, am învăţat...
Mulţi, ba nu...foarte mulţi oameni m-au întrebat în discuţii private dacă regret plecarea mea de la FC Academia, în clipele cînd "studenţii" erau pe val, nu...n-am regretat niciodata pasul facut în beznă, deoarece îmi doream o schimbare, astfel mi-am asumat răspunderea pentru toate trăirile ulterioare.
Să ne întoarcem la oile noastre, cu Iskra am jucat doar un singur meci în Rîbniţa, şi acela şchiop-calic, adică amical pe timp urît, în tribună răsărind doar cîteva umbrele bătute de ploaie. Meciurile din continua deplasare m-au făcut să-mi uit cuibul, să nu mai înţeleg care-mi este pămîntul, de unde adversarul trebuie să meargă acasă trosnind din oase, unde despre meci să mai pomenească sîngele de pe iarba prospăt cosită!

Cu Iskra spălatul rufelor cu propriile membre a devenit ceva familiar, mersul la magazin s-a adeverit îndeletnicirea de bază a sportivilor, undeva ca şi culesul pomuşoarelor pentru femeile medievale! 
La roş-albaştri am descoperit oameni, caractere, luptători şi nu în ultimul rînd, personalităţi! 

Astăzi echipa Iskra-Stal Rîbniţa nu mai există pe harta fotbalistică a Republicii Moldova. Foştii mei "fraţi de arme" au hotarît să nu mai calce verdele mustos, atîta timp cît conducerea nu va face rost de aceiaşi blestemaţi bani! Am încercat să mă transpun pentru o clipă în poziţia de angajat al rîbniţenilor, şi sunt confuz, sau laş...nuştiu ce aş fi făcut în această situaţie...mi-e frică de propria imaginaţie!
Acum cînd spiritele sau calmat şi cotidienele şi-au intrat în drepturi, băieţii aleargă parcurile, bătătoresc hudiţile, întorc carnea pe grătar, taie salata la natură, sau şterg butoanele telecomandei cufundaţi în canapeaua roasă de trecători..! şi..? care-i continuitatea?
Cu cuţitul la gît se poate de jucat, atîta timp cît lama nu-şi începe mişcarea orizontală, atîta timp cît fotbalul curge în vene, atîta timp cît setea de performanţă te domină, atîta timp cît ramîi profesionist chiar cînd pămîntul îţi fuge de sub picioare...
asta deja e alt capitol, unde moldovenii nu au ce căuta! mentalitatea de căcat încă ne asupreşte!
Ştiu că voi fi criticat pentru astfel de ieşiri, însă priviţi mai departe decît sub propriul nas, încă nimeni n-a exclus din vocabular cuvîntul "altruism".
P.S. Respect cuplului Rusnac-Maţiura Jr.
pe curind...

17 мар. 2013 г.

Întîlnirea cu absolvenţii

Există o noţiunea în ale bloggeritului, şi anume acea a periodicitaţii. Dat fiind faptul că nu mă consider un blogger, ci aşa, un simplu vărsător de idei...de multe ori mi se întîmplă să las spaţiu de cugetare pentru mai mult timp! Şi dacă s-a ajuns pînă aici, nu cred că am un număr impunător de cititori care adulmecînd dimineaţa din mrejele patului, fug spre laptop pentru a-mi deschide pagina părăginită :)
Tema mea de astăzi se bazează exclusiv pe nostalgie, pe fiorul renăscut în mine odată cu păsirea pragului şcolar în ziua rezervată întîlnirii absolvenţilor.
Toţi probabil cunosc momentul, cînd tinzi să laşi, după mulţi ani lipsa de comunicaţie, o impresie solidă, un parfum aristocrat, un aer matur, şi un cuget lucid! Ca să cunoaşteţi, la mine n-a fost aşa...am mers în lăcaşul cunoştinţelor absolut "gol", acel elev mereu însetat de...o cană de compot (cineva, bănuiesc, se aştepta că voi spune de informaţie :D) !
Cum se întîmplă în astfel de manifestaţii, cîţiva conştiincioşi îşi revizuiesc cărţulia telefonică, în căutarea numelor de familie din băncile şcolii, dealtfel aşa ne cunoaştem unii pe alţii, şi mai puţin pe nume :) Ăsta mi-a fost şi impulsul meu primar, primitiv, în schimb efectiv. Dupa mai multe convorbiri, salutări, şi mirate exclamaţii "wow, ce mai faci?", am reuşit să atrag de partea mea un creştin pentru a mă însoţi în cursa amintirilor! E cu putinţă să mă întrebaţi de ce doar o persoană a fost în stare să mearga în locul, unde notele înalte îţi ridicau bărbia, pe cînd cele joase-"înroşeau buca"? cum doi cu doi face patru, exact şi aici, oameni ocupaţi într-o zi de sîmbată găseşti mai mulţi decît purici pe găină! fie...am putut să mă distrez singur la concertul lui Guetta, de ce n-aş petrece bine timpul şi la concertul lui Berezovshi (al nostru, nu acel aziliat în Anglia :D).
Momentul invaziei mele în lumea manualelor şi a  disciplinei, a fost perturbat de elevi în uniforme şcolare, de mirosul chiflelor cu mac şi desigur de praful cretei interminabile! Odată păşit în bloc, totul mi s-a părut minuscul. Hall-ul odată imens, acum se străbătea cu o azvîrlitură de băţ; scările odată atît de obositoare şi incontestabil de abrupte, acum fugeau sub mine, dîndu-mi senzaţia escalatorului; cei ce ne-au stat la căpătîiul cunoştinţelor, fiinţele înzestrate cu izvor nesecat de răbdare, acum atît de apăsaţi de povara pedagogică, scunzi, asupriţi, şi totuşi ai noştri !
Sala de festivităţi fusese diminuată în subconştientul meu, stînd acolo, în scaun, savurînd din spectacolul oferit de către absolvenţii timizi, înca însetaţi de viaţă, cu acea sclipire naivă în ochi...realizez că dascălii care mi-au arătat "ce e bine şi ce nu", au rămas aceeaşi, timpul n-a îndraznit sa le brăzdeze chipurile, să le nisipească oasele...stiţi de ce?
pentru că munca titanică pe care o cultivă în "mucoşi" ca noi, este una nobilă, capabilă să conserveze clepsidra omenirii ! Plecăciune !

Mi-am văzut diriginta, care ne surpa din priviri, care avea în ochi lacrimi de bucurie, gata-gata să dea startul slalomului pe obraz. N-am să uit niciodată scînteia din privire, ne urmărea însetată, deoarece eram şi vom fi copii, ai ei copii...a II-a mama, a noastră mamă !

P.S. Fiind în liceu încă, îmi doream cu patimă să scap de acele sîcăîieli continue.., fiind în afara lui, îmi doresc acele clipe de plictiseală înapoi, ale mele clipe, al meu liceu, al meu...LICEU

5 янв. 2013 г.

Meci de "Britannia"

După părerea mea show-ul din Upton Park a început departe de Green Street, undeva în underground-ul londonez, adică suporterii cu flacără rebelă în ochi şi-au început spectacolul înca aflîndu-se în vagoanele metro-ului împovărat. Vreau să remarc în mod obligatoriu, că nu i-a trădat atributica unui fan devotat (pe care de altfel nici n-o aveau), ci dispoziţia entuziastă de care erau incărcaţi, glasuri bine drese, tupeul nepăsător si dorinţa de a cînta nestingherit.
Drumul de la staţie pîna la stadion (cam 400 metri) era un marş de înaintare pe inamic, pe Liverpool, pe "We will never walk alone-ul" cel vestit, pe Gerrard &Co! Am avut impresia că nu oamenii merg neregulamentar, pe drumul rezervat circulării maşinilor, ci invers...că vehiculele sunt impedimente neînsemnate pentru pietoni! suporterii păşeau ferm spre visul de altădată, spre templul, spre fortăreaţă, spre împlinire!
Nu puteam să mă bucur din plin de cele vizualizate, nu puteam să urlu, nu puteam să cînt, nu puteam să mă leg cu un fular de gît, nu puteam sa mă topesc în gălăgia fanilor, simplu...nu aveam bilet!
M-am întors pe Upton Park în ziua meciului, pentru a simţi atmosfera, nebunia, febra unui meci de Premier League! Totul din cauza că două zile mai devreme pupasem fereastra casei de bilete, din interiorul căreia ieşi un sec "sold out"! Aceste cuvinte mă doborîse şi totuşi îmi dădu idei pentru alte meciuri pe care trebuia să le găzduiască Londra! Să nu merg departe de temă, întorcîndu-mă la ziua confruntării, unica mea speranţă de a prinde un loc "sub soare", erau, desigur, bişniţarii...haos total in faţa stadionului, vectori diferiţi, aceelaşi rezultat! cum spune Sergiu Voloc "unul se-mpinge, altul împunge"! 

Cert este un lucru, nu doar în Moldova există neobrăzaţi gata să vîndă un tichet la preţ exagerat, şi această nelegiure n-a putut decît să mă bucure! Primul englez era vulpoi bătrîn, chiar şi culoarea părului o confirma (roşcat-ginger), care-mi dăduse cu sare-n ochi la rostirea preţului! pe cînd cel de-al doilea fu indulgent, aterizat, şi-mi ceru doar 8 lire extra preţ! îmi văzusem visul cu ochii, chiar îl ţineam în mîna acum! tocmai îmi obţinusem dezlegare la exclamaţii! 
Lăudabil era segmentul în care suporterii nu erau controlaţi sub nici-o formă, nici-o măsură de precauţie, nici-un cordon de "faraoni"! totul din simplu motiv...fanii englezi nu au nevoie de fire (faiere), de cuţite, de brichete, de sticle, unica lor armă de susţinere este VOCEA! Cîntecul este cel ce împinge, ce instigă, ce înaripeaza (şi nu Red Bull-ul) :) 
Turnichetul a fost depaşit cu succes, aveam deja "cheia succesului", cîteva scări verticale mă desparţeau de cîmpul de luptă! Gate-ul îl găsisem cu uşurinţă, fiind purtat de nerăbdare, cîţiva paşi...stîngul, dreptul, şi...am în faţă dreptunghiul verde, tribunele ticsite, reflectoare orbitoare şi...făuritorii spectacolului terestru, ei...22!
Ceea ce a urmat nu se poate reda în cuvinte, mai bine zis, nu există cuvinte pentru o descriere plauzibilă. Scaunul rece îşi aştepta stăpînul, mă simţeam copil, am scos îndata telefonul, eram dator să surprind acele momente absolut incredibile! Strigate, înjurături, cîntece, blestemuri, susţinere, compasiune, durere, aplauze, bucurie, mîhnire, scuipări, familii risipite, halbe de bere, nădejde, stop, pas, şut, gol, FOTBAL...
P.S. Aceste momente nu aveau să fie posibile fără MAMA mea, ea a fost cea care a insistat să mergem la teren fără bilet, pe cînd eu inghiţeam noduri sceptic! LOVE
pe curînd...

video
        
















video

















video
   
















video