17 мар. 2013 г.

Întîlnirea cu absolvenţii

Există o noţiunea în ale bloggeritului, şi anume acea a periodicitaţii. Dat fiind faptul că nu mă consider un blogger, ci aşa, un simplu vărsător de idei...de multe ori mi se întîmplă să las spaţiu de cugetare pentru mai mult timp! Şi dacă s-a ajuns pînă aici, nu cred că am un număr impunător de cititori care adulmecînd dimineaţa din mrejele patului, fug spre laptop pentru a-mi deschide pagina părăginită :)
Tema mea de astăzi se bazează exclusiv pe nostalgie, pe fiorul renăscut în mine odată cu păsirea pragului şcolar în ziua rezervată întîlnirii absolvenţilor.
Toţi probabil cunosc momentul, cînd tinzi să laşi, după mulţi ani lipsa de comunicaţie, o impresie solidă, un parfum aristocrat, un aer matur, şi un cuget lucid! Ca să cunoaşteţi, la mine n-a fost aşa...am mers în lăcaşul cunoştinţelor absolut "gol", acel elev mereu însetat de...o cană de compot (cineva, bănuiesc, se aştepta că voi spune de informaţie :D) !
Cum se întîmplă în astfel de manifestaţii, cîţiva conştiincioşi îşi revizuiesc cărţulia telefonică, în căutarea numelor de familie din băncile şcolii, dealtfel aşa ne cunoaştem unii pe alţii, şi mai puţin pe nume :) Ăsta mi-a fost şi impulsul meu primar, primitiv, în schimb efectiv. Dupa mai multe convorbiri, salutări, şi mirate exclamaţii "wow, ce mai faci?", am reuşit să atrag de partea mea un creştin pentru a mă însoţi în cursa amintirilor! E cu putinţă să mă întrebaţi de ce doar o persoană a fost în stare să mearga în locul, unde notele înalte îţi ridicau bărbia, pe cînd cele joase-"înroşeau buca"? cum doi cu doi face patru, exact şi aici, oameni ocupaţi într-o zi de sîmbată găseşti mai mulţi decît purici pe găină! fie...am putut să mă distrez singur la concertul lui Guetta, de ce n-aş petrece bine timpul şi la concertul lui Berezovshi (al nostru, nu acel aziliat în Anglia :D).
Momentul invaziei mele în lumea manualelor şi a  disciplinei, a fost perturbat de elevi în uniforme şcolare, de mirosul chiflelor cu mac şi desigur de praful cretei interminabile! Odată păşit în bloc, totul mi s-a părut minuscul. Hall-ul odată imens, acum se străbătea cu o azvîrlitură de băţ; scările odată atît de obositoare şi incontestabil de abrupte, acum fugeau sub mine, dîndu-mi senzaţia escalatorului; cei ce ne-au stat la căpătîiul cunoştinţelor, fiinţele înzestrate cu izvor nesecat de răbdare, acum atît de apăsaţi de povara pedagogică, scunzi, asupriţi, şi totuşi ai noştri !
Sala de festivităţi fusese diminuată în subconştientul meu, stînd acolo, în scaun, savurînd din spectacolul oferit de către absolvenţii timizi, înca însetaţi de viaţă, cu acea sclipire naivă în ochi...realizez că dascălii care mi-au arătat "ce e bine şi ce nu", au rămas aceeaşi, timpul n-a îndraznit sa le brăzdeze chipurile, să le nisipească oasele...stiţi de ce?
pentru că munca titanică pe care o cultivă în "mucoşi" ca noi, este una nobilă, capabilă să conserveze clepsidra omenirii ! Plecăciune !

Mi-am văzut diriginta, care ne surpa din priviri, care avea în ochi lacrimi de bucurie, gata-gata să dea startul slalomului pe obraz. N-am să uit niciodată scînteia din privire, ne urmărea însetată, deoarece eram şi vom fi copii, ai ei copii...a II-a mama, a noastră mamă !

P.S. Fiind în liceu încă, îmi doream cu patimă să scap de acele sîcăîieli continue.., fiind în afara lui, îmi doresc acele clipe de plictiseală înapoi, ale mele clipe, al meu liceu, al meu...LICEU

1 комментарий:

  1. Frumos, Max...) Nu te lasa de fotbal, iar daca te lasi cindva, (peste vreo 20-25 de ai) ai vocatia de vreun prof )) Pe bune-ti zic...)

    ОтветитьУдалить