5 янв. 2013 г.

Meci de "Britannia"

După părerea mea show-ul din Upton Park a început departe de Green Street, undeva în underground-ul londonez, adică suporterii cu flacără rebelă în ochi şi-au început spectacolul înca aflîndu-se în vagoanele metro-ului împovărat. Vreau să remarc în mod obligatoriu, că nu i-a trădat atributica unui fan devotat (pe care de altfel nici n-o aveau), ci dispoziţia entuziastă de care erau incărcaţi, glasuri bine drese, tupeul nepăsător si dorinţa de a cînta nestingherit.
Drumul de la staţie pîna la stadion (cam 400 metri) era un marş de înaintare pe inamic, pe Liverpool, pe "We will never walk alone-ul" cel vestit, pe Gerrard &Co! Am avut impresia că nu oamenii merg neregulamentar, pe drumul rezervat circulării maşinilor, ci invers...că vehiculele sunt impedimente neînsemnate pentru pietoni! suporterii păşeau ferm spre visul de altădată, spre templul, spre fortăreaţă, spre împlinire!
Nu puteam să mă bucur din plin de cele vizualizate, nu puteam să urlu, nu puteam să cînt, nu puteam să mă leg cu un fular de gît, nu puteam sa mă topesc în gălăgia fanilor, simplu...nu aveam bilet!
M-am întors pe Upton Park în ziua meciului, pentru a simţi atmosfera, nebunia, febra unui meci de Premier League! Totul din cauza că două zile mai devreme pupasem fereastra casei de bilete, din interiorul căreia ieşi un sec "sold out"! Aceste cuvinte mă doborîse şi totuşi îmi dădu idei pentru alte meciuri pe care trebuia să le găzduiască Londra! Să nu merg departe de temă, întorcîndu-mă la ziua confruntării, unica mea speranţă de a prinde un loc "sub soare", erau, desigur, bişniţarii...haos total in faţa stadionului, vectori diferiţi, aceelaşi rezultat! cum spune Sergiu Voloc "unul se-mpinge, altul împunge"! 

Cert este un lucru, nu doar în Moldova există neobrăzaţi gata să vîndă un tichet la preţ exagerat, şi această nelegiure n-a putut decît să mă bucure! Primul englez era vulpoi bătrîn, chiar şi culoarea părului o confirma (roşcat-ginger), care-mi dăduse cu sare-n ochi la rostirea preţului! pe cînd cel de-al doilea fu indulgent, aterizat, şi-mi ceru doar 8 lire extra preţ! îmi văzusem visul cu ochii, chiar îl ţineam în mîna acum! tocmai îmi obţinusem dezlegare la exclamaţii! 
Lăudabil era segmentul în care suporterii nu erau controlaţi sub nici-o formă, nici-o măsură de precauţie, nici-un cordon de "faraoni"! totul din simplu motiv...fanii englezi nu au nevoie de fire (faiere), de cuţite, de brichete, de sticle, unica lor armă de susţinere este VOCEA! Cîntecul este cel ce împinge, ce instigă, ce înaripeaza (şi nu Red Bull-ul) :) 
Turnichetul a fost depaşit cu succes, aveam deja "cheia succesului", cîteva scări verticale mă desparţeau de cîmpul de luptă! Gate-ul îl găsisem cu uşurinţă, fiind purtat de nerăbdare, cîţiva paşi...stîngul, dreptul, şi...am în faţă dreptunghiul verde, tribunele ticsite, reflectoare orbitoare şi...făuritorii spectacolului terestru, ei...22!
Ceea ce a urmat nu se poate reda în cuvinte, mai bine zis, nu există cuvinte pentru o descriere plauzibilă. Scaunul rece îşi aştepta stăpînul, mă simţeam copil, am scos îndata telefonul, eram dator să surprind acele momente absolut incredibile! Strigate, înjurături, cîntece, blestemuri, susţinere, compasiune, durere, aplauze, bucurie, mîhnire, scuipări, familii risipite, halbe de bere, nădejde, stop, pas, şut, gol, FOTBAL...
P.S. Aceste momente nu aveau să fie posibile fără MAMA mea, ea a fost cea care a insistat să mergem la teren fără bilet, pe cînd eu inghiţeam noduri sceptic! LOVE
pe curînd...

video
        
















video

















video
   
















video
                 

Комментариев нет:

Отправить комментарий