Stiam ca Ribnita ma va impune sa astern citeva cuvinte intr-u descriere, inca de cind prima data intrasem in acest oras post-sovietic.Am hotarit sa iau o pauza de creatie pentru efectuarea acestui studiu umano-geografic.
Precum se cunoaste, poarta de intrare vorbeste despre gospodar cit se poate de sugestiv.Asa este si in cazul "orasului de otel", drumuri corecte, linii albe neintrerupte, continue, borduri varuite, biserica mareata, respectiv locuit de oameni cumsecade si iubitori de munca.
Hotarul acvatic transnistrean, cu numele Nistru, sporeste splendoarea peisajului mioritic-pitoresc.Chiar daca Ribnita este sub jurisdictia partii separatiste-transnistrene, eu il consider unul indiscutabil, moldovenesc.Oamenii care se caracterizeaza prin calificativul, iubitori de munca, inca n-au uitat LIMBA ROMANA, si o rostesc cu mare pofta! Vreau sa marturisesc ca de fiecare data cind am ocazia sa vorbesc limba materna, o fac fara inhibitii, si mai mult...se gasesc oameni, nu rar, carora le curg din vocabular cuvinte de provenienta latina, ca Nistrul-tata in Marea Neagra! Limba Noastra in orasul fierului este ca o insufucienta de oxigen, fara de care nu se alimenteaza creierul(populatia).
Ribnita-orasul mustatilor staliniste.Am impresia ca societatea punctului demografic traieste inca in anii 90'.Barbatii inca mai poarta mustati stufoase, negre...banuiesc eu care sunt impuse prin contract :))) Majoritatea clasei muncitoare lucreaza la uzina de prelucrare a metalului, sau la uzina de ciment! Astia sunt oamenii care fac munca grea,care se agita ca furnicile sub lupa, ca noi sa putem savura din simplitatea vietii cotidiene.Aici se bate fierul cit e cald-ca noi sa fim siguri de palosul din briu...aici lumea sacrifica anii tineretii pentru ca noi sa ne bucuram de casele pe care le locuim!
Aici ceaiul de dimineata se bea in pahar de 200 ml (graneonii), in "husa" din metal...ca pe timpuri in tren "platzcart" :))).Aici femeile au coafuri a-la Alegrova si Bulanova anilor sovietici. Aici toti traiesc pe spusele lui Andrei Malahov, din "Pusti Govoriat".Aici marsaluiesc pe strada centrala militari cu fanfara.Aici inca domina rubla, si cu ea se mentine aerul sovietic.
Cu tot respectul pentru ribniteni, ceea ce ma uimeste pina in ziua de astazi, este DISCIPLINA.Singurul lucru de la care porneste succesul. Cred ca este o mostenire de la Lenin si Co. :)))
Intentionat evit sa vorbesc despre echipa, colectiv, staff, hotel, fotbal.Ba nu, totusi un cuvint am sa bag...SUPERB!
Deja rezultatele facute in teren, va da o nota la palavrageala mea ;)
P.S. Sa inchei circuitul...Ribnita-orasul lipsit de ispite, unde gindurile iti sunt doar la performanta, la rezultat, la progres. Distractii??? gasim timp si pentru ele...dupa campionat...pe curind!
apropo fanfara promisa:
Ce bine era sa cinte "Limba Noastra"!
Parca ieri mergeam in clasa-ntii, cu o povara in spate, cu o multime de caiete de limba si matematica, creioane colorate, pixuri, rigle de o varietate extraordinara (care mai mereu ma intepau in spate, si ajungeau scrum pina acasa) si tot felul de nebunii scolare: radiere, pensule, ascutitori, penare, hirtie colorata, goas si multe multe alte dracarii pe care fac bani guralivii din bazar.
Sa nu ratez si ultimul detaliu, din cauza caruia periodic "o luam la buca" :))) desigur, agenda elevului.Documentul unde notele bune se inghesuiau, si cele proaste abia de se strecurau, nu ca as fi invatat excelent...insa nu eram lipsit de smecherie ;) Agenda, chiar si acum pot sa citez primul meu dascal "este fata-oglinda elevului". Pe dracu' , cum aveam eu agenda cu Zidane si Pele, altul cu Shakira, celalalt cu Backstreet Boys, iar fata timida din ultima banca, cu Winnie Pooh...care oglinda? ca p-atunci nici nu prea ne dadeam seama pe cine imitam. Si cum diriginta ne impunea sa invelim "banca de note" cu hirtie alba si invelitori de celofan, tot farmecul imaginilor idolatrizate disparea!!!
Memoria imi spune ca unu septembrie imi provoca un discomfort fizic enorm, inafara de geanta in care incapeam eu singur, mai aveam in mina un buchet de trandafiri(de care mereu ma inghimpam) sau bujori cu capetele ude destinat profesoarei, ceea ce m-a marcat, banuiesc eu, pe tot restul vietii (nu-mi place sa duc ceva in mina).Pe linga toata armura de pe mine, groaznic ma stringeau pantofii lucitori, ca fiind noi, si cumparati in ultima zi de vara, in lipsa de marimi potrivite, luam si eu ceva mai mic cu gindul ca se vor da pe picior...ce naibă chineza facuse acei pantofi? si acum scriind imi aduc aminte de acea durere insuportabila. Calvarul membrelor inferioare era musamalizat de un zimbet timid, insotit de o privire in podea! Buna dimineata!
Nustiu cum se intimpla in zilele de fata, cum se gatesc bobocii pentru prima zi de scoala, insa pentru mine, in timpurile mele, in perioada dinosaurilor, acest procedeu era unul extrem de calculat si euforizant!
Deseori costumul pentru ziua cunostintelor era cusut de catre mama mea, din simplul motiv ca nu gaseam prin piata ceva ce sa ma impresioneze, sau era too expensive pentru o familie din caminele Botanicii.Televizorul si estrada ruseasca imi serveau drept stilisti.Orice capriciu vestimentar imi era executat cu prudenta de catre "mamucica". Cum va spusesem ceva mai devreme pantofii-capcana, isi asteptau iesirea...mai mult ca atit, fiind noi, aveau cinstea de a minca ceva crema de incaltaminte, credeam pe atunci ca le fac bine, insa...orice crema strica incaltamintea ;) naiv, n-am ce zice!!!
Cred ca eram unicul elev din scoala care niciodata nu-si alegea manualele pentru fiecare zi de studii, si nu era vorba de lene...banuiam ca asa voi deveni mai puternic, insa acum constientizez ca aratam ca un cal bagat la plug :)))
Acum fac o totalizare si realizez ca odata ce treceau anii, se rareau si cartile, si caietele...incepea sa creasca fraierul din mine :)
De la ghiozdan am trecut lejer la mapa, si de la mapa la pachet paturit, cind mi s-au terminat pachetele din casa :))) am trecut la caiet! Nu pot sa trec cu vederea faptul ca inainte aveam la o disciplina mai multe caiete, si odata ce inaintam in virsta...situatia s-a schimbat: aveam mai multe discipline intr-un caiet :D cresti, ti se pare ca esti unicul...ca tine nimeni, si nimeni ca tine, multa minte imi mai trebuia.
Din an in an ziua de unu septembrie devenea mai asteptata...dorinta de studii? putin probabil, mi-era dor de acei oameni cu care am gustat din litere, din cifre, din formule, din teoreme, din VIATA!!!
MI-E DOR DE VOI!
P.S. Multumesc celor care au stat la baza formarii mele ca personalitate, nu sunt un stricat...rezulta ca va-ti facut treaba bine!!!
O viata traiesti- O viata inveti...pe curind
Ribnita-orasul mustatilor staliniste.Am impresia ca societatea punctului demografic traieste inca in anii 90'.Barbatii inca mai poarta mustati stufoase, negre...banuiesc eu care sunt impuse prin contract :))) Majoritatea clasei muncitoare lucreaza la uzina de prelucrare a metalului, sau la uzina de ciment! Astia sunt oamenii care fac munca grea,care se agita ca furnicile sub lupa, ca noi sa putem savura din simplitatea vietii cotidiene.Aici se bate fierul cit e cald-ca noi sa fim siguri de palosul din briu...aici lumea sacrifica anii tineretii pentru ca noi sa ne bucuram de casele pe care le locuim!
