11 дек. 2013 г.

pentru că...

O iubesc ! O iubesc pentru cum mă cheamă pe nume. O iubesc pentru cum îmi dezmiardă numele. O iubesc pentru că mă atinge pe faţă. O iubesc pentru cum îmi scarpină barba. O iubesc pentru cum mi se joacă în păr. O iubesc pentru păr. O iubesc pentru că mă cuprinde de la spate cînd coborîm cu escalatorul. O iubesc pentru că vine la spate cu o treaptă mai sus. O iubesc pentru că se înfige în ceafa mea şi respiră hapsîn. O iubesc pentru braţul ei încordat în timp ce-o ţin de mînă. O iubesc pentru cum mă ţine de mînă. O iubesc pentru cum îmi dă mîna pe la spate ca să se încrusteze în a mea. O iubesc pentru spontanietate. O iubesc pentru cum se smulge din îmbrăţişări şi zburdă ca o căpriţă. 
O iubesc pentru cum se bucură cînd ajungem în staţie odată cu autobuzul. O iubesc pentru că-şi deschide singură uşile. O urăsc pentru că-şi deschide sigură uşile şi totuşi o iubesc. O iubesc pentru că în magazin îi pierd urma. O iubesc pentru că în magazin îi găsesc urma. O iubesc pentru că mă priveşte îndelung. O iubesc pentru că nu mă priveşte deloc. O iubesc cînd se lasă privită. O iubesc pentru că tace în timp ce o privesc. O iubesc pentru că vorbeşte atunci cînd o rog să tacă. O iubesc atunci cînd tace în timp ce îi cer răspuns. O iubesc pentru cum mă sărută pe umăr. O iubesc pentru umărul firav ce se lasă sărutat. O iubesc pentru că se ascunde după mine. O iubesc pentru că se crede puternică fiind pe tocuri. O iubesc pentru că revine în rangul muritorilor coborînd de pe ele. O iubesc pentru că este iarăşi inocentă, neajutorată şi smerită. O iubesc pentru că devin slab. 
O iubesc pentru că mă mîngîie atunci cînd mă doare. O iubesc pentru că mă ceartă cînd scormonesc faţa în căutare de "comori". O iubesc pentru cum strigă la mine cînd "căutările" continuă. O iubesc pentru cum devine rea în faţa oglinzii. O iubesc pentru cum nu-mi dă atenţie atunci cînd o strîng la piept în timp ce-şi face toaleta. O iubesc pentru cum se sperie atunci cînd mă furişez în întuneric. O iubesc pentru că o "apucă" inima atunci cînd i se duce inima-n călcîi. O iubesc pentru că-mi poartă maiourile. O iubesc pentru că-mi poartă ciorapii. O iubesc pentru că vrea să-mi ia şi chiloţii. O iubesc pentru că rîde atunci cînd e de plîns. O iubesc pentru că plînge la un film. O iubesc pentru că este puternică. O iubesc pentru că vrea să pară puternică. O iubesc pentru că are părere proprie. O iubesc pentru că explodează. O iubesc pentru că sfarmă totul în cale. O iubesc pentru că o poate doborî o aşchie.
 O iubesc pentru că se culcă la picioarele mele. O iubesc pentru că adoarme acolo. O iubesc pentru că se gîdilă de moarte. O iubesc pentru că o pot manipula gîdilind-o. O iubesc pentru prosopul care mi-l aduce în baie. O iubesc în timp ce-mi întinde pe faţă crema pentru copii. O iubesc cînd se spală pe dinţi. O iubesc pentru că se spală pe dinţi. O iubesc pentru cum se spală pe dinţi. O iubesc pentru că nu poţi sta lîngă ea cînd se spală pe dinţi. O iubesc pentru că se angajează în vorbă cu taximetriştii. Urăsc cînd vorbeşte cu taximetriştii. O iubesc pentru că-şi comandă de mîncat singură. Urăsc cînd face asta. O iubesc pentru că are poftă de mîncare. O iubesc pentru că are mare poftă de mîncare. 
O iubesc pentru cum mănîncă. O iubesc pentru că mănîncă ceapă. O iubesc pentru că manîncă slănină. O iubesc pentru mirosul de ceapă şi slănină. O iubesc pentru că pricepe la sport. O iubesc pentru că ne contrăm. O iubesc pentru că-mi arată pumnul. O iubesc pentru că-mi cere sfatul. O iubesc pentru cum mîinile sale îmi înnoadă corpul. O iubesc pentru cum îşi aterizează piciorul în bolta tălpii mele. O iubesc pentru şoaptele înainte de culcare. O iubesc pentru sărutul ce-mi cade pe spate în timp ce încerc să adorm. O iubesc pentru poziţia embrionului ce o ia cazînd în "letargie". O iubesc pentru fruntea încruntată. O iubesc pentru buza muşcată. O iubesc pentru vocea piţigăiată. O iubesc pentru româna chinuită. O iubesc pentru glasul din receptor. O iubesc pentru zîmbetul constructor. O iubesc pentru părul strîns. O iubesc pentru ochelari seducători. O iubesc pentru ochi sclipitori. O iubesc pentru că sîntem muritori.

O iubesc pentru că mă face s-o iubesc. O iubesc pentru că-mi place s-o iubesc. O iubesc pentru că vreau s-o iubesc. O iubesc pentru că vreau să se simtă iubită. O iubesc pentru că merită să fie iubită. O iubesc pentru tot. O iubesc pentru nimic. O iubesc pentru că... 

2 комментария: