Am luat o muie...

Pentru prima data in viata mi-au tremurat genunchii in asa hal, nici nu stiam ca sunt atit de emotiv, pina n-am dat de ei..."la familia" ! Am jucat impotriva fratilor mei, care mi-au dat cea mai crincena lectie, ei ne-au aratat locul, ne-au indicat pozitia, ne-au inchis gurile, si ne-au priponit de pamint!
Cred ca am vazut victoria cu toate cele trei puncte acumulate, prematur...Am luat-o pe spate atunci cind era cel mai dureros. 3 minute de neatentie, ne-a costat, pardon, m-a costat...consider ca intii de toate am pierdut eu, am pierdut concentratia, am pierdut pozitia in teren, am pierdut moralul, am pierdut tot. Am iesit din teren cu capul plecat, si cu coada intre picioare; cu gust amar si cu ochii stinsi! As fi vrut sa ma ascund, in asa momente e bine sa stingi telefonul, sa deconectezi internetul si sa ramii singur cu tine insuti...sa te intrebi: faci sport pentru joaca, pentru cei din jur, pentru bani, sau poate pentru tine insuti? DA...il fac pentru cei din jur, pentru ca apreciez oamenii care-si sacrifica timpul venind la stadion, ii stimez...odata ce-i stimez pe ei, ma stimez si pe mine...odata ce ma stimez pe mine insumi, sunt constient ca astfel de cazuri trebuie sa fie ordinare...de aia arunc tot din cap, ma ridic de pe genunchi, si pasesc inainte!
P.S. Pe multi ii macina o intrebare: regreti oare faptul ca ai plecat de la Academia? spun NU, cu maxilarul incordat...cuvintul "regret" nu se regaseste in planul meu de viata!!! Bravo Academia, ati fost o echipa, ati fost o forta!